Jean Giovani Antoni
1780-1835
Jean Giovani Antoni
ar putea fi considerat drept baza genealogiei familiei, atit cit putem cunoaste, desi, cu siguranta radacinile ei sint mai
profunde. Tatal sau (al carui nume nu ne este cunoscut), e de presupus ca a trait intre 1745- 1805, si a fost conteporan cu eroul general Paolo
Vaoli. S-a nascut si a trait in Corsica, comuna Ersa, (situata in peninsula Lapo del Corse, in nordul
insulei), care apartinea pe atunci cantonului Rogliano, arondismentul Bastia,
departamentul Corsica, subordonata autoritatii orasului Marsilia. Fiind fruntas in comuna,
Jean Giovani este de presupus ca a facut parte din delegatia comunala atunci cind in 1768 generalul Pasquale Vaoli a convocat la citadela del Corte adunarea reprezentantilor din intreaga insula, dupa ce in acelasi an la 15 august, Corsica fusese atasata Frantei .
Jean Giovani Antoni s-a casatorit cu Margueritta
Fantazzi. Din aceasta casatorie (dupa cum reiese din scrisori ? ) se nasc doi copii :
Giovani (Jean) Luca Antoni si
Giovani Antonio Antoni , desi nu este exclus sa fi fost mai multi copii. Familia are o situatie instarita, dat fiind ca Giovani Luca este trimis sa studieze seminarul nu doar in Corsica , ci si in Franta.
(Deasemenea cele aratate mai sus pot fi atestate de o convorbire personala pe care am avut-o cu un stranepot, care el si fratele sau sunt si in prezent cu o situatie buna in comuna Ersa.
Bebe (Alexandru Chelemen) se va convinge personal.
Jean Luca Antoni
11 mai 1806- 12 februarie 1886
In versiune italiana : Giovani Lucca Antoni. Urmeaza scoala primara in comuna natala, apoi parintii se hotarasc sa-l faca preot si-l trimit la seminarul romano-catalic din
Avignon. Ar fi stat acolo 7 ani fiindca familia isi putea permite aceasta, tragindu-si veniturile din livezile
de maslini si de la turmele de oi. La sfirsitul cursurilor, insa Luca Antoni iese in fata directorului si marturiseste ca el nu poate tine canoanele de preot si ca menirea lui pe lume ar fi cu totul alta. Se intoarce la Ersa, avea 17
ani. Date fiind cunostintele acumulate la seminar, se angajeaza in portul Bastia ca
functionar. Ulterior se muta cu serviciul la Marsilia la o agentie comerciala, ca personal insotitor pe corabiile de marfuri. In deplasarile sale ajunge sa se perfectioneze in limbile straine. Strabate marea Mediterana de la un capat la altul, trecind prin porturile Toulon, Genova, Ostia, Alger, Tunis, Bizerta, Siracuza, Bari, Venetia, Pireu, Constantinopole, Odesa, Sevastopol, pina la Sulina si Galati in Romania. Se descurca foarte bine cu sarcinile primite, este apreciat de patroni si prinde gustul afacerilor. Ca angajat al companiilor maritime se gaseste timp de 9 ani, pina in 1832. Dupa aceea pleaca in Rusia, la Moscova, ca trimis comercial, desi in fond cu o misiune de informator. Legaturile sale se gaseau la Kiev si Odesa.. Furniza regulat guvernului francez informatiii cu privirile la componenta trupelor rusesti si deplasarile acestora, starea de
spirit a populatiei in circiumi si taverne, dar si in cercurile intelectuale pe care le frecventa, etc. Suporta insa din ce in ce mai greu rigorile iernilor rusesti . Se imbraca cu o suba lunga de blana si se incalta cu pislari caldurosi. Era apreciat si stimat, dat fiind ca
limba si cultura franceza erau apreciate pe acele meleagurii. Salariul si-l incasa la Kiev sau
Odesa. E de presupus ca isi depunea banii sau valorile personale la banci din Constanta sau Galati,
oricum, putin probabil direct in Franta. Cu timpul reuseste sa-si stringa o suma de bani
insemnata gratie si faptului ca primea un salariu generos pentru misiunea periculoasa pe care o indeplinea. Ramine in Rusia pina in 1839. Tocmai sosise la Tiraspol, la malul Nistrului, urmarit destul de strins de politia
ruseasca. Beneficiaza de ospitalitatea unui prieten care il gazduieste peste noapte, dar in zori se salveaza pe o ferestra din spatele casei, incaleca calul deja pregatit si trece Nistrul pe la Tighina, probabil ca si inot.
La Sulina, Galati si Constanta avea destule relatii si cunostinte, incit se descurca foarte bine. Se imbarca pe o corabie cu destinatia
spre Franta si ajunge la Paris pentru a-si prezenta raportul de activitate. Nu-si
mai prelungeste insa contractul de informator. In schimb , cu banii strinsi, isi cumpara 3 corabii (nu se stie de
ce marime, in ce conditii, singur sau in comun) ) si devine armator. Corabiile arborau drapelul
francez, in conditiile in care Jean Luca nu va renunta la cetatenia franceza cit timp va trai
(asa cum se poate constata dupa copia unui certificat eliberat de Comuna Ersa la 23 ianuarie 1877) .
Se ocupa cu transportul maritim de marfuri. Ajunge in sfirsit la Ersa si afla de moartea tatalui sau in urma cu 5 ani, pe cind el era in Rusia. Ca prim mostenitor ii revenea de drept casa parinteasca, totusi i-o cedeaza fratelui sau Giovani Antonio, care nu plecase de linga parinti si era mai putin avut. In plus, il finanteaza
generos si-l insarcineaza pe fratele sau cu constructia unei alte case mai mari si din piatra, unde parterul era destinat familiei Antoni , iar etajul ii revenea lui personal. Nu ramine mult timp in Ersa si pleaca cu afaceri
pe mare. Cu cele 3 corabii dezvolta un comert cu grine din Moldova si Muntenia. Incarcarea se facea la Galati, iar livrarea in tarile din bazinul
mediteranean: Liban, Grecia, Egipt, Franta, Italia. Intre anii 1840 si 1848 isi stabileste
rezidenta la Galati. Aici isi face numerosi prieteni si relatii la agentiile comerciale straine, dar si
printre producatorii locali. Se bucura de stima si apreciere datorita culturiii si educatiei primite la seminar, dar si datorita trasaturilor sale de caracter : corectitudine, cinste, seriozitate. Era o fire vesela si sentimentala, incit participa cu placere la tot felul de sindrofii sau cluburi locale, adesea la un pahar de vin cinta cu vocea sa de tenor (asa cum ar fi putut incerca un posibil preot, nu-i asa ? ) :
"Bovi la tutto, bovi la tutto
Che il fondo reste acsiuto,
L'lo bevuto tutto, l'lo bevutto tutto.
Male non me fato !
Il vino fa cantare,
L'aqua fa la malo "
(Bea-l tot, bea-l tot
Ca fundul sa ramina uscat,
L-am baut tot, l-am baut tot.
Rau nu mi-a facut !
Vinul te face a cinta,
Apa iti face rau.
De-a lungul vietii, cei patru feciori ai sai vor auzi deseori acest cintec.
Era un fumator de pipa si folosea o pipa de chihlimbar in care se insuruba un mustiuc negru si incovoiat ce-i ajungea deasupra barbisonului
scurt.
In Galati , Jean Luca Antoni il cunoaste pe Gheorghios Potamianos, originar din Cipru, armator, care facea ca si el comert cu cereale. Intre ei se leaga, in plus, si o prietenie frumoasa. In 1846 plecara amindoi din Galati in aceeasi directie spre Liban, dar in drumul lor, la invitatia lui
Gheorghios Potamianos, Jean Luca face o escala in portul Pafos din Cipru, unde se locuia familia acestuia. Desigur, aici o cunoaste pe Anna, fata lui Gheorghios, o copilita de vreo 16 ani de care insa se indragosteste lulea cum numai la 40 de ani te mai poti indragosti. Timpul trece, dar inima lui Jean Luca incepe sa bata
tot mai tare pentru frumoasa grecoaica, Anna, subtirica ca trasa prin inel, cu ochii negri ca mura, vesela si aprinsa, cu glasul de argint umplea toata casa. Astfel ca la intoarcerea din Liban, se opreste din nou la Pafos si reuseste cu promisiuni si rugaminti numai de el stiute sa-i convinga pe parintii Annei s-o
aduca pe aceasta in vizita la Galati. Anna se va instala acolo la o familie de prieteni care o vor primi cu toata dragostea..
Aceasta poveste de dragoste se va implini prin casatoria celor doi in 1848,
adica doi ani mai tarziu, desi
aparent nu va fi chiar in toate gratiile lui Gheorghios, care avea unele rezerve. Dat fiind ca avea o situatie materiala foarte buna, dar poate ca mai mult fiindca era indragostit ca niciodata, pentru Jean Luca zestrea
Annei nu mai conta. Dealtfel, nici in Corsica, mirele nu-si intreba iubita de zestrea materiala, ci totul era pe plan afectiv. Asa ca la corsicani o intrebare de felul " Quante cugini avete voi ? " (Citi veri aveti ? ) exprima mai degraba ca zestrea se numara prin numarul verilor care ar fi
sarit in ajutor in caz de nevoie. In 1848, pe 25 noiembrie, din aceasta casatorie se naste o fata, Peneloppe Antoni ( botezata la biserica Sabaoani, din orasul Roman -05/06/1848).
Deja cu citiva ani buni inainte Jean Luca Antoni isi investise capitalul acumulat prin afaceri maritime in citeva mosii cumparate in judetele Bacau si Roman unde se stabilisera si alte familii de italieni. In principal
, aici se ocupa cu grine si cherestea pe mosiile de la Milesti-Parincea, Pincesti si Prajesti din judetul Bacau si cele de la Golanii -Valea Ursului, fundul Sistarului si Averestii de Jos din judetul Roman. Riul Siret era o cale buna si ieftina de transport, incit cea mai mare parte din marfuri si le trimitea cu slepuri sau plute pina la Galati. In 1834,
Tarile Romane primesc dreptul de arborare a pavilionului national, iar la Braila se lanseaza goeleta Marita. In 1839, la Giurgiu si Zimnicea au fost lansate la apa 5 nave romanesti, la Galati 7 nave, iar in 1840 inca 10 nave.
In 1845, statul cumpara un remorcher cu abur care tragea slepurile pe Siret, Prut si Dunare. Este
foarte probabil ca Luca Antoni sa fi apelat la serviciile acestui vas pentru transportul marfurilor sale.
Din cele prezentate pina aici se poate constata ca hotarirea de a-si intemeia o familie, Luca Antoni, a luat-o de-abia dupa ce si-a creat o situatie satisfacatoare pentru intretinerea ei. Astfel, Luca Antoni dispunea de 2 nave cu pinze si un sebec (corabie cu pinze si visle) , care era si vasul amiral al "flotilei" sale. Pe sebec, botezat Stella ,
naviga chiar el si avea drept secund pe un corsican numit Serafino Anton Marchi , care-l ajuta si in problemele de comert, procurarea marfurilor, supraveghere, incarcare-descarcare, etc. Deasemenea, Serafino Marchi avea sa treaca cu ocazia curselor sale si prin Corsica, in comuna Ersa, de unde sa aduca vesti despre familie, sa predea scrisori sau,
pur si simplu, bani dupa nevoie. Cu timpul, acesta capatase astfel increderea si aprecierea stapinului sau, Luca Antoni. Din pacate, mai tirziu s-a dovedit ca Serafino Marchi nu fusese decit un inselator si hot in afacerile care i se dadusera pe mina.
In 1853, Rusia tarista distruge flota turceasca in marea Neagra si intra in Tarile Roamane cu o armata de 80000 de
oameni. Anglia si Franta se aliaza cu Turcia si declara razboi Rusiei. Flota Rusa se adaposteste in Sevastopol, in timp ce anglo-francezii debarca trupele in Crimeia incercuindu-i pe rusi pe mare si pe uscat . Este vorba de razboiul Crimeii.
Luca Antoni incarca cele 3 corabii cu vite taiate sau cu alte produse proaspate din carne si incearca sa se strecoare spre Sevastopol prin blocada instituita de anglo-francezi. E insa lipsit de sansa ; mai rau, o corabie ii este capturata, desi arbora pavilionul francez. In cele din urma piede toata marfa pe care este nevoit s-o arunce in mare, fiindca se alterase. Se intoarce cu o paguba pe care o va acoperi prin vinzarea celor doua corabii si a unor proprietati. Ii va parea rau mai ales de sebec pe
care il va mai aminti intr-un cintecel atunci cind va fi trist sau va infrunta alte insuccese :
"Adio ma Stella
Con tutti lo piati
Con tutti prosperitate
Con tutti gioci, e
Con tutti speranzzi ! "
Adio Steaua mea
Cu toate bunatatile
Cu toata prosperitatea
Cu toate bucuriile
Cu toate sperantele
Luca Antoni abandoneaza comertul maritim si se apuca de agricultura la o proprietate de linga Bacau. In 1859 face o calatorie in Germania la Leipzig cu un scop mai putin cunoscut.. In acelasi timp, era la curent cu miscarea politico-culturala "Risorgimento " a lui Giuseppe Garibaldi ce in 1860 in fruntea a 1000 de revolutionari imbracati in camesi rosii unifica Sicila cu Italia,
la care apoi alipeste si Piemontul.
Oare spera Luca Antoni ca Garibaldi va lupta si pentru Corsica ? Regele Victor Emanuel insa il va surghiuni pe Garibaldi pe insula Caprera.
Cert este ca Luca Antoni le va insufla copiilor sai admiratia si dragostea fata de eroul italian, Giuseppe Garibaldi. Odata cu cresterea dificultatilor financiare, in 1859, se naste si al patrulea copil,
Gherasimo, dupa ceilalati trei, Penelope,
Tereza si
Bartolomeo. Dupa citiva ani, in 1860, il regasim insa din nou ocupat cu comertul si isi instaleaza famila la Cahul, pentru ca in 1864 sa se mute la Galati, iar in 1866 sa ajunga din nou la
Bacau. Avea deja 60 de ani, dar era inca plin de vigoare si actiune. Se retrage la mosioara din comuna Milesti, iar in 1868 i se va naste inca un fecior,
Ioan Luca Antoni, cunoscut si cu diminutivul de
Jenica. In anul urmator se va naste o fata, Emilia Lucia Marguerita. Fetele mai mari invatau la Bacau sau Galati in asezaminte private, numite pension,
spre exemplu, pensionul lui Jean Frantuzul, in timp ce baietii mai mici ramaneau cu Luca Antoni de la care luau primele notiuni, apoi urmau examenele
in particular la alte scoli. In 1868, Penelope Antoni, fata cea mai mare, se casatoreste cu
Mauriciu Chelemen, care avea o pravalie si un atelier de umbrele in Bacau. Penelope cunostea mai multe limbi: italiana, greaca, franceza; avea o cultura bogata si
era atent cultivata in asezamintele private pe care le frecventase.
Dat fiind ca afacerile mergeau tot mai rau, in 1870, dupa casatoria Penelopei cu Mauriciu, Luca Antoni ia
hotarirea fulger sa plece in America. Auzise de California ca ar fi avut o clima asemanatoare cu aceea din Corsica si era plin de speranta ca in acea lume noua va reusi. Astfel se muta cu familia la Bacau si vinde mosiile care ii mai ramasesera. Totusi, sotia si copii mai mici vor ramine deocamdata pe loc. Drept bani de intretinere vor avea un saculet de 2,5 kg galbeni de aur, in timp ce el, Luca Antoni si cei doi baieti ( Bartolomeo -14 ani si Gherasimo -12 ani) se imbarca la Galati, in primavara
1870, cu destinatia America. In drum, fac o escala la Esra, in Corsica. Cazuse si al doilea imperiu francez.. Din Marsilia se imbarca pe o corabie cu directia America. Pe vapor, insa se imbolnavesc pe rind, Gherasimo si Bartolomeo, care cu toate ingrijirile nu dau semne de
vindecare. Medicul vasului ii recomanda lui Luca Antoni ca daca vrea sa salveze copii sa se intoarca, dat fiind ca copii in starea in care ajunsesera nu vor putea suporta drumul pina in California. Astfel Luca Antoni abandoneaza visul american si debarca in insula San Juan, la Puerto Rico.
Acolo bantuia o epidemie de ciuma, incit sint nevoiti sa stea in carantina aproape 8 luni, dar vor scapa cu viata. Se reintorc in Europa, trec prin Corsica, apoi ajung in sfirsit acasa, la Bacau, dupa doi ani de absenta.
In urma unei calatorii la Roman, in primavara 1873, un oarecare evreu Ifrim, foarte bogat si care-i cumparase proprietatea de la Averesti, ii propune sa se mute acolo si sa-i administreze
mosiile. Luca Antoni va accepta aceasta oferta si astfel devine si
agricultor. Dupa trei ani, in 1876, Emilia, fata sa, este dusa la Iasi grav bolnava
si nu va supravietui. Este inmormintata in cimitirul catolic din comuna Balucesti, parohia Prajesti, judetul Bacau. Pe crucea de piatra se scrie urmatoarele :
" Cesu, Emilia Lucia Marguerita defunta 1876, ani sete.Genitori Luca Antoni,Ana. Nota valt sorca . "
Pe atunci, la toate bisericile catolice erau preoti italieni din ordinul franciscanilor, care, in majoritatea lor
erau ceva mai tineri, iar uneori isi permiteau pe ascuns chefuri sau petreceri mai decoltatate. Luca Antoni le lua urma si ii ameninta ca ii reclama la Sfintia Sa, Papa
de la Roma. Tinerii il credeau in stare de asa ceva si il tineau cu teama si respect. Luca Antoni, acum, in amurgul vietii devenise mai
credincios si mai riguros cu sine si cu ceilalati, tinea rugaciunile de dimineata, la culcare si inaintea meselor. Cine stie daca nu cumva regreta chiar ca nu urmase cariera de preot pe care in tinerete o abandonase ! Purta o corespondenta regulata cu fratele sau
Antonio din Corsica, il apucase dorul de tara lui natala, Corsica. De multe ori spunea : "Dio, fare tombo in Corsica ! "( Doamne, ajuta-ma sa mor in Corsica ) . Aceasta corespondenta cu neamurile din Corsica va fi continuata si de fiul sau, Bartolomeo. Ajungea deseori in tirgul Romanului unde prezenta rapoarte financiare proprietarului mosiei pe care o administra. Calarea pe sea un cal voinic, iar cind deja imbatrinise se instala intr-o brisca trasa de acelasi cal.Odata, intr-o marti de tirg la Roman, traversa podul peste riul Moldova cu o multime de carute si oameni pe jos. Apa se facuse mare si tulbure fiindca plouase, iar podul vechi de lemn parea tot mai subred si nesigur. Oamenii se bulucisera inaintea podului dar nu prea indrazneau sa treaca. Atunci Luca Antoni striga la oameni sa se fereasca ca el va trece peste pod. Si chiar asa facu: dadu bice calului si se avinta in goana peste pod. Acesta scirtai si trosni, iar dupa aceea se inclina intr-o rina si se rupse peste apa. In urma lui Luca Antoni , oamenii murmurara: "italian nebun ! " Devenise mai aprig si mai nerabdator, nu-si gasea defel locul, se plimba de colo colo , misca din picior, lua mesele fara sa se aseze pe scaun. Scria si intocmea situatiile financiare la o masa cu picioarele inalte, asa cum sunt stranele la biserica. Se prezenta noilor veniti cu : "sono italiano, no sudito franceso " (sint italian, nu supus francez). Spre apusul vietii era tot mai formalist, tinea mult la eticheta si la respectul pe care-l pretindea de la tarani, nu acel "buna ziua ", ci " sarut mana" . Aproape taciturn, adesea dormea in cancelarie unde isi instalase un pat. In dimineata zilei de 12 februarie 1886 este gasit mort in cancelarie, cazut pe dusumea. Toti copii sint anuntati sa vina acasa. Convoiul inmormintarii se face pe 15 februarie, de la Averesti la Balasesti. Sicriul era pus pe o sanie trasa de 4
boi. E depus in aceasi loc, dar pe dreapta , unde zacea Emilia Marguerita. Pe cruce scria : "Aici odihneste robul lui Dumnezeu, Luca Antoni nascut la 11 mai 1806 in comuna Ersa, insula Corsica, savirsit din viata la 12 februarie 1886, la Averestii de Jos "
Serviciul religios l-a oficiat preotul catalic de la parahia Prajesti, jud . Bacau, Antonio Vella (1855-1938, a fost preot la parohia Prajesti intre 1873- 1938, mort la Padova).
Luca Antoni, totusi nu a murit in Corsica, asa cum isi dorea : Dio, fare tombo in Corsica !
Anna Antoni, sotia lui, a stat cu Tereza si Jenica la Bartomeo pina prin 1892.
apoi, gazduita de Gherasimo, a murit la 12 martie 1904 in virsta de 75 de ani in urma
unui cancer. Este inmormintata la Roman, in ritul ortodox, la care trecuse de citiva ani. Se va regasi mai tirziu alaturi de Gherasim si alti urmasi in acelasi loc de veci, la o distanta sa zicem de
40 m de biserica ortodoxa din cimitir, rindul al doilea pe aleea principala ce vine dinspre intrare spre biserica, pe partea
stinga.
Alexandru Antoni
Roman
Postfata
1.
In actele de stare civila ala comunei Ersa este inregistrat numitul Jean Antoine Antoni. A fost fiul lui Giovani Antoni si al Margueritei Antoni , nascuta Fantazzi. Nu se cunosc datele de nastere sau de deces, dar cred ca era mult mai mic decit fratele sau Giovani Luca Antoni. Din corespondenta se pare ca au fost doi frati si o
sora, probabil numita Madalena . Deasemenea mai este vorba de un nepot , Giovani Luca, probabil fiul de frate sau de sora. Este cert ca a existat un nepot preot la Lyon. Astfel in albumul de famile al unchiului se regaseste o fotografie cu dedicatie catre Luca Antoni.
Fratele lui Luca Antoni , Giovani Antonio Antoni , avea o sanate mai subtreda, iar de-a lungul vietii Luca Antoni l-a ajutat mereu fie cu bani fie
cu incurajari printr-o corespondenta bogata
Din familie, singurul Bartolomeo a continuat dupa moartea lui Luca Antoni, corespondenta cu neamurile ramase in Corsica. Corepondenta lui Luca Antoni a fost lasata lui Bartolomeo si
lui Andrei. Din pacate toata aceasta bogata corespondenta nu a avut parte de importanta cuvenita, incit s-a pierdut in mare parte fie din neglijenta, fie din ignoranta.
2.Crucile tombale ale lui Luca Antoni si Emilia Marguerita au fost mutate din comuna Balusesti in orasul Roman, de Alexandru Antoni, fiul lui Jenica Antoni, care locuia (locuieste) la Roman, str. Toma Stelian, 4.
Alexandru Antoni
Roman
Nota :
Textul provine din insemnarile facute de Alexandru Chelemen (Bebe) in Romania dupa o intilnire cu
Alexandru Antoni, si a suferit usoare adaptari si aranjamente textuale pentru a fi publicat sub
aceasta forma.
Florin Romila, 2004, Montreal